24.01.2022

Clauza de dezicere: plata pentru libertatea de a ieși din contract

Autor: av. Oleg Efrim, Managing Partner Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”

Pacta sunt servanda este unul din principiile fundamentale în dreptul contractelor. Conform acestui principiu, contractul valabil încheiat are putere de lege pentru părțile contractante. Nicio parte nu poate ieși din contract în mod unilateral, decât conform înțelegerii contractuale sau în cazurile prevăzute de lege. Pornind de la principiul libertății contractelor, părțile sunt în drept să prevadă expres și limitativ temeiurile de rezoluțiune. La fel, părțile au dreptul să nu le prevadă în general sau să își rezerve dreptul de rezoluțiune fără motiv în orice moment. Potrivit art. 924 Cod civil, părțile pot să stipuleze în contract clauza de dezicere, care presupune posibilitatea de rezoluțiune  a contractului, în schimbul oferirii unei anumite prestații.

În fond, vorbim despre ”cumpărarea” dreptului la rezoluțiune unilaterală a contractului. Cunoaștem această posibilitate din contractele de credit, care prevăd de cele mai dese ori posibilitatea debitorului de stingere anticipată a creditului, cu condiția achitării unei sume procentuale din valoarea creditului. Frecvent întâlnim această plată în contractele de închiriere a locuințelor, când locatorul încasează plata pentru ultima lună din contract în avans și are dreptul să o păstreze, în cazul desfacerii înainte de termen a contractului de către chiriaș. În contract se poate conveni asupra clauzei de dezicere pentru una sau pentru ambele părți. Părțile o pot prevederea doar în anumite situații (fluctuație valutară mai mare de x%, creșterea/reducerea prețurilor pe piață mai mult de x%, etc.) sau în orice moment, fără a fi necesară vreo condiție. Suplimentar, părțile pot prevedea că rezoluțiunea va fi totală sau parțială, cu efect pentru viitor sau retroactiv.

Prestația

Prestația menționată în art. 924 Cod civil are menirea de a compensa incomoditatea creditorului pe care o generează alegerea debitorului, de a refuza executarea obligației contractuale și de a ieși din contract, precum și să acopere anumite pierderi generată de această rezoluțiune. În calitate de prestație, de cele mai dese ori figurează plata unei sume de bani. Plata poate fi determinată într-o sumă fixă sau poate fi determinabilă potrivit unei formule, agreate de părți, sau chiar poate fi legată de cheltuielile/daunele suportate de cealaltă parte. În calitate de prestație poate fi și predarea unui bun sau transmiterea unui drept, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu. Această concluzie vine din interpretarea termenului ‘’prestație’’, dar și din principiul libertății contractului.

Natura juridică a clauzei de dezicere

Clauza de dezicere reprezintă o instituție autonomă în cadrul obligațiilor contractuale și reprezintă o plată pentru realizarea unui drept secundar, potestativ, de refuz la contract, în situațiile în care acest drept este activat. Această plată este asemănătoare cu premia de opțiune pentru încheierea contractului. Deosebirea este că premia de opțiune se oferă pentru nașterea dreptului secundar (potestativ), iar clauza de dezicere reprezintă plata pentru realizarea dreptului de a ieși unilateral din contract.

Clauza de dezicere urmează a fi delimitată de clauza penală. Suma ce reprezintă dezicerea este prețul exercitării unui drept. Suma care reprezintă clauza penală reprezintă echivalentul valoric estimat al neexecutării obligației. Drept urmare, realizarea unui drept pe care partea îl deține reprezintă o acțiune legitimă, nu o încălcare a obligației. Partea, exercitând-și dreptul de a ieși din contract contra unei prestații realizează dreptul său negociat contractual de a proceda în asemenea mod. În egală măsură, partea care deține acest drept poate să nu facă uz de el, și în acest caz, ea nu va datora plata de dezicere. Clauza penală este menită să acopere prejudiciul cauzat de neexecutarea obligației și se încasează la solicitarea creditorului. Respectiv, asupra clauzei de dezicere nu se vor aplica prevederile legale cu privire la clauza penală.

Mărimea plății stabilite în clauza de dezicere nu va putea fi redusă nici chiar de instanța de judecată în temeiul art. 953 Cod civil, așa cum poate fi redusă  penalitatea disproporționat de mare.  În contrast cu penalitatea, partea care intenționează să activeze clauza de dezicere are alternativă: dacă consideră că plata pentru ieșirea din contract este excesiv de mare, aceasta poate să își execute obligația din contract și atunci nu va trebui să plătească prețul dezicerii. Legea nu admite refuzul unilateral de executare a obligației și în condițiile în care cealaltă parte nu ar fi acceptat să-i ofere dreptul de a ieși unilateral din contract contra plată, debitorul ar fi fost ținut să execute în baza principiului pacta sunt servanda.

Posibilitatea de ieșire unilaterală din contract contra unui preț reprezintă o îmbunătățire a situației titularului dreptului, care se manifestă în oferirea unui drept pe care el nu îl deținea în temeiul legii. Întrucât clauza de dezicere se naște urmare a voinței părților, acestea sunt în drept să stabilească și condițiile de exercitare a numitului drept, inclusiv mărimea prestației pentru dezicere. Reducerea de către instanța de judecată a mărimii prestației convenite de părți pentru ieșirea din contract va reprezenta o imixtiune nepermisă în sfera libertății contractuale a părților.

În practică întâlnim des formularea clauzei de dezicere cu utilizarea termenului ‚ ”penalitate”, ‚”amendă” sau răspundere pentru rezoluțiunea anticipată a contractului. Considerăm că în acest caz, instanța de judecată va trebui să interpreteze aceste formulări după regulile stabilite în articolul 1100 Cod civil, după intenția comună a părților, fără a se limita la sensul literal al termenilor utilizați. Astfel, dacă contractul exclude dreptul de rezoluțiune unilaterală și totodată, prevede consecințe pecuniare pentru acest fapt, cel mai degrabă că părțile au avut în vedere anume o clauză de dezicere.

Clauza de dezicere este o clauză contractuală

Codul civil reglementează clauza de dezicere drept una convențională. Părțile pot face uz de ea în cazul în care au convenit prin înțelegere contractuală despre posibilitatea ieșirii din contract în schimbul unei prestații. Această înțelegere poate exista atât în contractele dintre profesioniști, cât și în contractele dintre profesioniști și consumatori sau în contractele dintre consumatori. În cazul contractelor dintre profesionist și consumator, includerea clauzei de dezicere urmează să treacă testul clauzei abuzive, menționat la art.1077, alin.(1) pct. 5) Cod civil.

Astfel, dacă clauza contractuală permite profesionistului să rețină sumele plătite de consumator în cazul în care ultimul decide să nu execute contractul, clauza va fi abuzivă, respectiv nulă, dacă contractul nu prevede un drept la o compensație în favoarea consumatorului cel puțin echivalentă pentru situația când profesionistul refuză să execute contractul.

În anumite cazuri, clauza de dezicere este reglementată prin lege specială, stabilindu-se și plafonul maxim al prestației datorate creditorului pentru activarea clauzei. Astfel, potrivit prevederilor art. 20 al Legii 202/2013 privind contractele de credit pentru consumatori, consumatorul are dreptul, în orice moment, să-și stingă în totalitate sau în parte obligațiile sale care decurg dintr-un contract de credit. În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație rezonabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului, cu condiția ca aceasta să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă. O astfel de compensație nu poate fi mai mare de:

– 1% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi rezoluțiunea convenită a contractului de credit este mai mare de un an;

– 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată şi data convenită pentru rezoluțiunea contractului de credit nu este mai mare de un an.

Orice înțelegere a părților cu privire la o prestație mai mare decât plafonul maxim prevăzut va duce la nulitatea clauzei, în partea ce depășește mărimea legală. Similar, părțile nu vor putea ‘’dezactiva’’ clauza legală de dezicere a consumatorului. Excluderea prin contract a dreptului consumatorului de a rambursa anticipat creditul va duce la nulitatea prevederii contractuale, în virtutea normelor privind nulitatea de protecție a consumatorului.

Convenirea asupra clauzei de dezicere după încheierea contractului

De regulă, părțile negociază clauza de dezicere la încheierea contractului. Nu există nici o barieră legală pentru ca părțile să negocieze o plată pentru rezoluțiunea anticipată a contractului ex post. Astfel, un contract de locațiune încheiat pe termen care nu prevede dreptul locatarului de a ieși din contract înainte de termen, poate fi rezolvit cu achitarea prețului clauzei de dezicere, dacă părțile vor conveni aceasta printr-un acord privind rezoluțiunea contractului.

Procedura declanșării clauzei de dezicere

Pentru activarea clauzei de dezicere, titularul este obligat să efectueze prestația la care a convenit înainte sau concomitent cu notificarea declarației de rezoluțiune. Potrivit art. 924 Cod civil, în lipsa prestației, declarația de rezoluțiune este ineficientă dacă partea cărei îi este adresată a respins neîntârziat declarația, pe motiv de lipsă a prestației. Atunci când urmare a unei astfel de respingeri prestația este executată neîntârziat, contractul se consideră rezolvit. Astfel, dacă locatarul poate ieși înainte de termen din contractul de locațiune cu condiția achitării unei sume de bani, declarația de rezoluțiune notificată în temeiul clauzei de dezicere nu va produce efecte până la achitarea acestei sume. Plata prestației de către titularul clauzei de dezicere exclude dreptul creditorului de a pretinde repararea oricăror altor prejudicii, în urma rezoluțiunii.