11.05.2021

Persoanele atrase în examinarea cauzelor de contencios administrativ (Terții)

Autor: Ina Jimbei, doctor în drept, avocat, Casa de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”, lector universitar, Elena Belei, doctor în drept, conferențiar universitar

În contextul punerii în aplicare a noilor reguli de instrumentare a cauzelor de contencios administrativ am reiterat că foarte multe instituții de drept procesual sunt reconceptualizate, fiind reglementate altfel decât cum sunt deprinși justițiabilii, avocații și judecătorii implicați în examinările cauzelor civile de drept comun.

Una din instituțiile care este altfel reglementată în Codul administrativ, decât în Codul de Procedură Civilă, este cea a terților ca participanți la proces.

În conformitate cu art.203 CA participanți la proces sunt:

 a) părțile;

 b) persoanele atrase în proces de instanța de judecată;

 c) alți subiecți investiți de lege cu drept de sesizare.

Din start consemnăm că în Cartea a 3 a Codului administrativ al Republicii Moldova sunt utilizate două noțiuni: persoanele atrase în proces de instanța de judecată și terții.

Semnificația conceptelor, statutul procesual determinat de volumul de drepturi și obligații pe care un participant la proces le poate exercita, consecințele procesuale ale participării sau neparticipării în examinarea cauzelor de contencios administrativ trebuie analizate cu prudență, astfel încât  normele noi, uneori confuz formulate, să nu înceapă a fi aplicate în disonanță cu esența și finalitatea unei legi-cadru.

Subliniem că persoanele atrase în procesul de contencios administrativ  de către instanța de judecată sunt o categorie total diferită de oricare alți participanți ai procesului civil.

Pentru a înțelege esența acestei instituției este necesar să apelăm la sorginții normelor care o reglementează. La baza instituției analizate stă conceptul german „der Beilandung” („încărcătură suplimentară” – o instituție specifică litigiilor administrative, fiscale, sociale[1], care permite ca anumite persoane care nu sunt nici reclamanți, nici pârâți să fie atrase de instanță, deoarece litigiul le poate afecta interesele (și aici avem încărcătură facultativă, einfache Beiladung). Iar atunci când hotărârea nu poate fi luată decât și în privința unei terțe persoane, atunci această persoană terță trebuie chemată în instanță (aici vom avea încărcătură necesară, notwendige Beiladung).

Având la bază acest concept, VwGO reglementează în §65 și 66 o categorie specifică de participanți „der Beigeladene” (partea convocată) care sunt de două categorii:

– persoane care pot fi chemate de instanță dacă interesele acestora sunt afectate de hotărârea judecătorească (§65, alin.(1) VwGO). De exemplu, un proprietar de clădire contestă în judecată actul administrativ prin care i s-a refuzat o autorizație de construcție. Vecinul sau vecinii acestuia ar putea fi afectat/afectați de soluția dată de instanță;

– terți care trebuie invitați, dacă sunt implicați în raportul juridic în litigiu, astfel încât hotărârea le poate fi impusă și lor în aceeași măsură (§65, alin.(2) VwGO). De exemplu, un vecin acționează în justiție împotriva autorizației de construire a unui proprietar de clădire. În acest caz proprietarul trebuie să fie atras în proces în mod obligatoriu.[2]

Anume aceste reglementări germane au fost transpuse în art. 205 CA. În conformitate cu art. 205, alin.(1) CA, la examinarea acțiunii în contencios administrativ, instanța de judecată poate atrage în proces, din oficiu sau la cerere, persoane ale căror drepturi sunt afectate de litigiul în cauză.

Iar potrivit alin. (2) al articolului menționat, dacă un terț participă la raportul juridic litigios în așa fel încât hotărârea instanței de judecată ar interveni direct în drepturile lui, atunci această persoană terță trebuie atrasă în proces.[3]

Constatăm cu regret o formulare mai puțin inspirată de către legiuitorul moldav a celor două categorii. Pentru că atunci când printr-o hotărâre se afectează drepturile unei persoane, atragerea acesteia în proces nu poate fi lăsată la discreția instanței. Aparent, acești subiecți întotdeauna trebuie atrași în proces. De aceea, la prima vedere nu se înțelege tocmai clar diferența dintre cele două categorii de participanți așa cum a formulat-o legiuitorul nostru. Reafirmăm că, persoanele care pot fi atrase de instanță în procesul de contencios administrativ nu sunt vizate în hotărârea judecătorească. Iar apărarea drepturilor acestora este, în primul rând, preocuparea lor proprie și, în al doilea rând, prerogativa instanței.

Alin.(2) art. 205 CA prevede nelimitativ[4] cazuri concrete când instanța este obligată să atragă persoane terțe în proces:

– o persoană contestă actul administrativ individual favorabil eliberat unui terț sau cere constatarea nulității acestuia;

De exemplu: X., proprietar a unui lot, contestă autorizația de construire eliberată unui agent economic Y. în privința terenului alăturat. În respectivul proces Y. va trebui atras ca terț.

– o persoană contestă un act administrativ individual defavorabil emis la cererea unui terț sau cere constatarea nulității acestuia;

De exemplu: Y. solicită de la autoritatea administrativă revocarea/retragerea autorizației de construire emisă în favoarea lui X., autoritatea emite decizia de revocare/retragere. X. contestă în contencios administrativ decizia de revocare/retragere a autorizației. În respectivul proces Y. va trebui atras în calitate de terț.

– o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual defavorabil pentru un terț;

De exemplu: Y. solicită de la autoritatea administrativă revocarea autorizației de construire emisă în favoarea lui X. Autoritatea refuză. Y. contestă refuzul de revocare a autorizației în contenciosul administrativ. În respectivul proces X.  va trebui atras în calitate de terț.

– o persoană înaintează acțiune în contencios administrativ pentru obligarea unei autorități publice să emită un act administrativ individual favorabil pentru ea și favorizarea poate fi acordată numai o singură dată sau doar pentru un număr limitat de persoane.

De exemplu: A. și B. dețin în proprietate terenuri alăturate. Între terenurile lor se află un lot care aparține autorității publice locale. A. și B. au depus cererii la autoritatea publică locală pentru atribuirea terenurilor. Autoritatea a refuzat ambilor. A. depune o acțiune în obligare prin care solicită emiterea actului administrativ. În respectivul proces B. trebuie atras ca terț.

Ținând cont de specificul instituției contenciosului administrativ introducerea acestei noi categorii de participanți este pe deplin justificată. Or, interacțiunile persoanelor cu autoritățile publice sunt altfel reglementate și comportă un alt specific, spre deosebire de raporturile dintre subiecții dreptului civil. Raporturile juridice generatoare de litigii deduse judecății sunt de drept public și nu de drept privat.

 Să modelăm o speță.

A. contestă autorizația de construire eliberată în favoarea lui B. În cazul dat în calitate de pârât va figura autoritatea publică care a emis autorizația. Care însă va fi statutul procesual al lui B?

Contenciosul administrativ este procedura care are ca scop contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, ordonarea activității autorităților publice și asigurarea ordinii de drept.[5] Admisibilitatea acțiunii în contenciosul administrativ este determinată de justificarea unui drept vătămat anume prin activitate administrativă. Astfel, în speța de mai sus B. nu poate fi atras decât în calitate de terț în baza alin.(2) art. 205 CA. Calitatea de copârât nu este posibilă în cazul dat. Pârâtul este cel care trebuie să răspundă în fața reclamantului în eventualitatea admiterii acțiunii, inclusiv să suporte toate consecințele și eventual cheltuielile de judecată. Adică, dacă acțiunea autorității este ilegală, va trebui să răspundă anume autoritatea și nu terțul în favoarea căruia s-a emis actul. Dar, dacă autoritatea pierde procesul și autorizația va fi anulată, în mod evident, această hotărâre îl va afecta inevitabil și pe B. De aceea, odată ce acestuia direct i se vor afecta drepturile prin hotărâre, el trebuie atras în proces.  Mai mult ca atât, acestuia trebuie să îi fie garantat un statut procesual suficient de puternic pentru a se putea apăra.

Clarificare de terminologie.

După cum s-a menționat mai sus în art.203 CA în calitate de participanți la proces sunt specificate persoanele atrase în proces de către instanța de judecată. Instituția este în continuare dezvoltată în art.205 CA unde,  sunt prevăzute 2 categorii de persoane atrase de instanță.

Alin.(1) e despre persoanele care pot fi atrase, iar alin.(2) e despre cele care trebuie atrase. În alin.(2) apare  un nou termen „terții”. Se poate crea impresia că terții sunt o categorie mai îngustă decât persoanele atrase de instanță,  și anume, terții sunt persoanele ale căror drepturi sunt direct afectate de hotărâre.  În alin.(4) și (5) art. 205 CA legiuitorul folosește doar sintagma de terț și  apare întrebarea dacă aceste alineate sunt aplicabile tuturor persoanelor atrase de instanță sau doar terților din alin.(2).

Considerăm că, alin.(4) și (5) art. 205 CA se referă la toate persoanele atrase de instanță nu doar la terții din alin.(2) art. 205.

O altă interpretare este inadmisibilă, or, altfel am ajunge la concluzia că legiuitorul a reglementat acțiunile judecătorului doar pentru atragerea terților (alin.(4) art. 205 CA) și drepturi și obligații doar pentru ei (alin.(5) art. 205 CA).

În concluzie, considerăm că art. 203 lit. b) și art.205 CA urmează să fie interpretat în următorul fel: Codul administrativ introduce o categorie nouă de participanți la proces: persoanele atrase în proces de instanță. Deși mai inspirat ar fi o singură sintagmă mai scurtă, dar cu diferite calificative.

 Acestea – persoanele atrase în proces de instanță – sunt de două categorii:

– persoane atrase ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate de litigiu (i-am putea numi terți facultativi, odată ce însuși legiuitorul nu face delimitare de termeni).

– persoane ale căror drepturi sunt judecate și inevitabil reflectate în hotărâre (terți obligatorii). Aceștia trebuie chemați de instanță din oficiu. Cererile proprii ale respectivilor nu sunt excluse.

Alineatele (4) și (5) ale art. 205 CA se referă în egală măsură la ambele categorii, cu excepția ultimei propoziții a alin.(5), care prevede că terțul atras în proces poate depune o cerere proprie cu privire la fondul cauzei doar în cazurile prevăzute la alin.(2). Aceeași interpretare o desprindem și din prevederile germane care stau la baza normelor analizate.[6]

Drepturile și obligațiile procesuale persoanelor atrase de instanță (terți).

Conform art.205 alin.(5) CA, orice terț atras în proces poate înainta atât cereri procesuale, cât și cereri de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului cu privire la fondul cauzei. Terțul atras în proces poate depune o cerere proprie cu privire la fondul cauzei doar în cazurile prevăzute la alin.(2).

Dreptul de a înainta cereri procesuale.

Conceptul de „cereri procesuale” nu este reglementat  în legea procesuală și nici în doctrina procesual civilă. Considerăm că această sintagmă urmează să fie interpretată în sensul că terților, atât celor facultativi, cât și celor obligatorii le sunt inerente toate drepturile generale ale unui participant la proces. Odată ce Codul administrativ nu conține norme care ar reglementa toate drepturile unui participant vom interpreta prin prisma art.195 CA că terții au drepturile prevăzute în art.56 CPC „Drepturile și obligațiile participanților la proces”, precum și în alte norme din CPC sau legi relevante, cu excepția drepturilor procesuale speciale ale părților în proces[7].

Terții pot să ia cunoştinţă de materialele dosarului, să facă extrase şi copii de pe ele, să solicite recuzări, să prezinte probe şi să participe la cercetarea lor, să pună întrebări altor participanţi la proces, martorilor, experţilor şi specialiştilor, să formuleze cereri, să reclame probe, să dea instanţei explicaţii orale şi scrise, să expună argumente şi considerente asupra problemelor care apar în dezbaterile judiciare, să înainteze obiecţii împotriva demersurilor, argumentelor şi considerentelor celorlalţi participanţi, să atace actele judiciare şi să exercite orice alt drept procedural acordat de legislaţia procedurală civilă.

În același timp, acțiunile procesuale pe care un terț le poate efectua într-o acțiune de contencios administrativ este limitată de drepturile speciale ale părților care de asemenea comportă caracter procesual, dar care prin esența lor conturează doar poziția procesuală a  părților.  De exemplu, dreptul de a renunţa la acţiune, de a recunoaște acţiunea, sau de a înceta procesul prin tranzacţie de împăcare nu poate fi exercitat de către terții atrași sau admiși în acțiunile de contencios administrativ. La fel, terții nu pot modifica temeiul sau obiectul acțiunii, nu pot completa temeiul acțiunii, mări sau micșora cuantumul pretențiilor, completa acțiunea cu pretenții accesorii sau solicita compensarea valorii obiectului pierdut sau pierit, înaintând cereri procesuale în acest sens.

Dreptul de a înainta cereri de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului cu privire la fondul cauzei[8]

Și aici ne confruntăm cu o reglementare vagă. Cum se manifestă în practică cererea de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului?

Considerăm că prin înaintarea cererii de alăturare nu se are în vedere solicitarea terțului de a deveni coreclamant sau copârât într-o acțiune de contencios administrativ. Instituirea terților nu a substituit instituția coparticipării active obligatorii care rămâne a fi reglementată de normele CPC al RM.

De exemplu, conform art.11 din Codul funciar nr.828/1991 autoritățile administrației publice locale atribuie familiilor nou-formate sectoare de teren din rezerva intravilanului. Soții A. și B. au depus cerere de atribuire a terenului, însă autoritatea le-a refuzat. Doar soțul A. atacă decizia autorității în instanța de judecată. În acest caz, B nu va fi atrasă în calitate de terț în baza art. art. 205 alin.(2) CA. B. urmează să fie înștiințată despre posibilitatea intervenirii în proces în calitate de coreclamant obligatoriu în baza art. 62 CPC (în coroborare cu art.195 CA).

De asemenea, cererea de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului nu presupune dreptul terțului de a cere intervenirea în proces în calitate de intervenient accesoriu în sensul prevăzut în art.67 CPC. Considerăm că, ținând cont de modul de reglementare a terților în art.205 CA, acesta a substituit instituția intervenției accesorii.[9] Doar dintr-o inerție firească practicienii încă mai numesc în actele lor procesuale terții ca intervenienți accesorii, practică care încet-încet se va remedia.

Considerăm că prin „dreptul de a înainta cereri de alăturare la cererea reclamantului sau pârâtului cu privire la fondul cauzei” se are în vedere susținerea poziției uneia din părți. Dacă să revenim la speța ce ține de autorizația de construcție contestată, unde B. este titularul autorizației de construcție atacate de către A., B. va putea depune cereri prin care să susțină și să fortifice poziția autorității publice. De exemplu, autoritatea va depune o cerere de declarare a inadmisibilități acțiunii, B. va depune o cerere de alăturare la această cerere evident cu posibilitatea de a-și aduce și argumentele proprii referitor la declararea inadmisibilității.

Dreptul de a înainta cerere proprie cu privire la fondul cauzei doar în cazurile prevăzute în alin. (2) art.205 CA.[10]

La prima vedere, această formulare ar putea să ne ducă cu gândul la instituția intervenției principale. Dar aceasta instituție procesuală este improprie acțiunilor de contencios administrativ.

Să modelăm o speță:

A. și B. dețin în proprietate terenuri alăturate. Între terenurile lor se află un lot care aparține autorității publice locale. A. și B. au depus cereri la autoritatea publică locală pentru atribuirea terenului, fiecare considerând că au dreptul de a obține dreptul de proprietate asupra acestuia. Autoritatea a refuzat ambilor. A. depune o acțiune în obligare prin care solicită emiterea actului administrativ de atribuire a terenului. Instanța, analizând materialele dosarului, îl atrage în calitate de terț pe B.

Poate B. depune în cadrul acestui proces o cerere privind obligarea autorității de a îi atribui terenul lui și nu reclamantului? Considerăm că nu!

Instituția intervenției principale nu este specifică procedurii contenciosului administrativ. Atunci când justițiabilul intră în litigiu cu autoritatea publică, trebuie să respecte anumite termene și o procedură prevăzută de lege de adresare. B. prin intermediul aliniatului (5) nu poate evita și sfida prevederile legale ce țin de procedura și termenele de adresare. În cazul dat B. urma să se adreseze individual în instanță în termen de 30 de zile cu o acțiune în obligare împotriva autorității. În cazul respectiv mai degrabă se va aplica instituția conexării acțiunilor, decât a intervenției principale.  Urmare a unei conexări vom avea doi reclamanți interesele cărora se exclud reciproc și un singur pârât în raport cu fiecare dintre ei.

Nu trebuie să confundăm pretenția proprie a unui intervenient principal în procesul civil cu o cerere proprie cu privire la fondul cauzei  a unui terț obligatoriu într-o acțiune de contencios administrativ. Cererea proprie cu privire la fondul cauzei constituie opinia terțului referitoare la exercitarea drepturilor speciale ale părților într-un proces, care le vizează în primul rând pe ele, dar care se referă și la drepturile terțului. De exemplu, A. contestă autorizația de construire eliberată în favoarea lui B. În cazul dat în calitate de pârât va figura autoritatea publică care a emis autorizația, iar B. va fi atras ca terț obligatoriu. Să presupunem că autoritatea decide să recunoască acțiunea depusă de către A. În cazul dat B. va avea o poziție diferită de cea a autorității publice, solicitând respingerea acțiunii lui A. În această situație în funcție de argumentele fiecărui participant instanța va decide dacă acceptă recunoașterea acțiunii sau respinge acțiunea reclamantului.

Considerăm că alin.(5) trebuie interpretat în sensul că cei care pot fi chemați în instanță – terții facultativi – au drepturi generale de participant la proces și oricând pot susține poziția unei anumite părți, iar cei care trebuie atrași în proces – terții obligatorii – pe lângă aceste drepturi, pot avea o poziție procesuală cu putere de a determina soarta procesului contrară uneia dintre părți și favorabilă celeilalte. Și aici interesul procesual al terțului manifestat activ în cadrul examinării cauzei de contencios administrativ poate fi determinant pentru soarta procesului.

Etapa până la care pot fi atrase în proces persoanele care pot fi afectate prin hotărâre sau terții:

Codul administrativ nu prevede etapa până când instanța poate sau trebuie să atragă acești participanți la proces.[11] În procedura civilă generală lucrurile sunt clare în acest sens, atât intervenienții, cât și coparticipanții pot interveni doar până la închiderea dezbaterilor judiciare în prima instanță, iar dacă intervenientul principal sau coparticipantul obligatoriu nu este înștiințat despre proces atunci hotărârea riscă să fie casată în apel, recurs sau chiar urmare a revizuirii. Dacă un intervenient accesoriu nu este atras atunci efectele sunt expres prevăzute la art. 69 CPC.

În contencios administrativ lipsește faza intentării procesului, dar este accentuată faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare. Întrucât instanța de judecată pentru pregătirea dezbaterilor judiciare efectuează orice alte acte de procedură necesare pentru examinarea cauzei de contencios administrativ, după posibilitate într-o singură ședință de judecată (art. 216 alin.(1) lit.d) CA),  considerăm că atragerea persoanelor care pot fi afectate prin hotărâre trebuie făcută anume la această fază.

Totuși, dacă necesitatea atragerii terților obligatorii apare mai târziu, instanța poate recurge la art.235 alin.(2) CPC[12] sau chiar art.240 alin.(2) CPC[13].

Însă cum trebuie să procedeze instanțele ierarhic superioare dacă depistează că instanța nu a atras în proces persoanele ale căror drepturi pot fi afectate? Pot fi atrase în apel sau recurs persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate de litigiu sau a căror drepturi sunt direct afectate de hotărâre?

În instanța de apel potrivit art.194  CA se soluționează din oficiu probleme de fapt și de drept. Potrivit art.231 alin.(2) CA pentru procedura în apel se aplică corespunzător prevederile Capitolul II din Cartea a treia, dacă din prevederile prezentului Capitol III nu rezultă altceva.

De asemenea, potrivit art.240 alin.(2) CA instanța de apel nu este în drept să trimită cauza spre rejudecare în instanța de fond.

Ținând cont de prevederile menționate, dar și de specificul apelului în contencios administrativ[14]  putem admite că instanța poate atrage în apel terții facultativi și trebuie să atragă în proces terții obligatorii.

Aici însă s-ar impune problema respectării principiului constituțional al egalității și accesului la justiție. Atunci când un participant este atras abia în instanța ierarhic superioară în cadrul examinării deja a unei căi de atac, aparent el este lipsit de o cale de atac în raport cu ceilalți participanți la proces.

Nu este exclus ca să fie sesizată Curtea Constituțională pentru același aspect și anume pentru verificarea constituționalității art.240 alin.(2) CA care interzice expres trimiterea cauzei la rejudecare și anume în partea ce ține de persoanele care nu au fost antrenate la judecarea în prima instanță  însă drepturile lor sunt afectate de hotărâre (adică în cazul terților obligatorii).

Actualmente, însă, atât timp cât această prevedere este în vigoare, iar CA nu prevede până la ce etapă pot fi atrași terții facultativi și obligatorii unica soluție este atragerea terților în instanța de apel, dacă nu au fost atrași în primă instanță.[15]

Opinăm pentru constituționalitatea acestei prevederi în procedura contenciosului administrativ, din următoarele considerente:

Apelul în contencios administrativ, de altfel, ca și în dreptul comun, este o rejudecare a fondului cauzei de către o altă instanță, ierarhic superioară. Diferența este că în dreptul comun apelul este ținut de limitele pretențiilor și cercului subiecților implicați în examinarea cauzei civile în fond, iar în contencios administrativ instanța ierarhic superioară se implică la fel de activ în tranșarea fondului la fel cum ar fi trebuit să o facă instanța de fond.

Din acest considerent atragerea de către instanța de apel a terților din oficiu în reexaminarea unei cauze în contencios administrativ nu semnifică altceva decât un alt fond, care va fi substanțial diferit de cel din prima instanță – cu alt cerc de subiecți, alte probe, alte apărări.

Practic cauza de contencios administrativ se examinează de către curtea de apel ca instanță de fond, toți subiecții (și cei care au participat la fond și cei care au fost atrași abia în apel) fiind deja în aceleași condiții procesuale.

Chiar dacă, urmare a atragerii terțului de către instanța de apel, cu oferirea acestuia a tuturor drepturilor pentru apărarea propriilor interese, hotărârea instanței de fond nu este casată, acest fapt semnifică doar un singur lucru: o altă instanța, în mod colegial printr-un  complet din trei judecători specializați, a soluționat din nou cauza în fond. Iar calea de atac care urmează este deja o prerogativă a tuturor participanților efectivi la proces.

Interdicția de a trimite cauza la rejudecare de la apel la fond este un remediu necesar pentru impulsionarea proceselor de contencios administrativ. Însă posibilitatea trimiterii la rejudecare de la recurs la apel conform art.248 alin.(1) lit.d) Cod administrativ, inclusiv din considerentul neatragerii terților, reconfirmă rolul activ  instanței de apel în acest sens.

În același timp, considerăm că aceștia nu vor putea fi atrași în proces în instanța de recurs deoarece, în conformitate cu art.194 CA în procedura de examinare a cererilor de recurs, hotărârile și deciziile contestate se examinează din oficiu în privința existenței greșelilor procedurale și aplicării corecte a dreptului material. Recursul nu este o cale devolutivă de atac, iar atragerea unor noi participanți presupune punerea în discuție și a circumstanțelor de fapt.

Considerăm că dacă instanța de recurs depistează terți care urmau să fie atrași în proces va trebui să transmită cauza la rejudecare în apel, deoarece în baza limitelor stabilite de lege ale examinării recursului, nu poate adopta o soluție finală în acest caz (art.248 lit. d) CA).

Procedura de atragere în proces a terților

Simpla indicare în antetul cererii de chemare în judecată  sau a referinței a unei persoane în calitate de terț nu este suficientă ca persoana indicată să devină participant în cadrul procesului intentat.

În primul rând, atunci când reclamantul depune acțiunea (sau pârâtul referința), dacă consideră că urmează a fi atrași terți, va trebui să argumenteze necesitatea atragerii acestuia.

Evident, că instanța poate/trebuie să atragă terți și din oficiu. Dar, și în cazul în care atragerea are loc la cererea participantului sau chiar a unui potențial terț, și în cazul atragerii din oficiu este întotdeauna necesară emiterea unei încheieri judecătorești în aceste sens. Doar prin încheierea instanței o persoană devine terț în cadrul procedurii contenciosului administrativ.

În primul rând, alin.(1) art.205 CA stipulează expres că anume instanța este cea care atrage la cerere sau din oficiu terții. În al doilea rând, din prevederile art.205 alin.(4) CA reiese clar necesitatea emiterii unei încheieri de atragere – încheierea judecătorească prin care este atras în proces un terț se notifică tuturor participanților la proces. Instanța de judecată indică motivul atragerii în proces și expediază terțului atras în proces o copie a înscrisurilor depuse pînă la acel moment în instanța de judecată.

În al doilea rând, susținem rațiunea legiuitorului de a nu admite implicarea haotică, arbitrară a oricui dorește, indiferent de justificarea unui interes legitim propriu într-o cauză de contencios administrativ.

Instanța de judecată, grație rolului său activ, va stabili cercul participanților la proces și, în acest sens, considerăm că încheierile recurabile de neadmitere a pretinșilor terți în procesele de contencios administrativ sunt un instrument procesual necesar și efectiv.

[1] https://de.wikipedia.org/wiki/Beiladung_(Recht)

[2] https://de.wikipedia.org/wiki/Beiladung_(Recht)

[3] Aceste aliniate constituie o traducere fidelă a prevederilor art.65 din VwGO, doar că în  §65 nu sunt enumerate exemplificativ cazurile când se aplică norma referitor la terți.

[4] Deoarece alin.(2) al art.205 utilizează sintagma „Această prevedere se aplică, în special, când: […].

[5] COBĂNEANU S., BOBEICO E., RUSU V., Drept administrativ, CEP USM, Chișinău, 2012

[6] Termenul terții a apărut ca rezultat a traducerii prevederilor paragr. 65 VwGO, p.2 în care apare termenul terț (der Dritte). Cu toate acestea, varianta germană a aliniatelor (4) și (5) ale art.205 (paragr 65, alin.4 si paragr 66 VwGO) folosește sintagma generală de persoană atrasă/convocată (der Beigeladene), astfel încât e clar că aceste prevederi se referă la toate persoanele atrase și nu doar la terți.

 [7] În varianta germană (paragr 66 VwGO) se menționează: persoana atrasă poate utiliza în mod independent mijloace de atac și apărare în cadrul cererilor uneia din părți și poate exercita efectiv toate actele procedurale.

 [8] Varianta germană prevede: persoana atrasă în proces poate înainta în mod independent mijloace de atac și apărare în cadrul cererilor uneia din părți și poate efectua efectiv toate actele procedurale.

 [9] În dreptul german noțiunea de „persoane convocate, citate” (der Beigeladene) este specifică anume litigiilor administrative, fiscale, sociale. Terții din procedura administrativă nu se egalează intervenienților din procedura civilă generală (în procesul civil german, Hauptintervention și Nebenintervention).

Mai mult ca atât, §64 VwGO prevede că se aplică corespunzător în contenciosul administrativ doar instituția coparticipării obligatorii și facultativă (einfache Streigenossenschaft, notwendige Streigenossenschaft) și nu face trimitere la articole ce țin de intervenienți (Hauptintervention, Nebenintervention).

 [10] Varianta germană (paragr 66 VwGO): Persoana atrasă poate depune cereri deviante/diferite cu privire la fondul cauzei numai dacă se întrunesc condițiile atragerii obligatorii.

 [11] În procedura germană aceștia pot fi atrași chiar și atunci când litigiului se află în examinare în instanța ierarhic superioară.

 [12] (2) În cazul în care, în timpul pledoariilor sau după încheierea lor, instanţa consideră că trebuie clarificate noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei, aceasta dispune printr-o încheiere reluarea examinării cauzei în fond și a pledoariilor, conform regulilor generale.

[13] (2) Dacă, în timpul deliberărilor, consideră necesară clarificarea unor noi circumstanţe importante pentru soluţionarea cauzei sau cercetarea suplimentară a probelor din dosar, instanţa judecătorească emite o încheiere de reluare a dezbaterilor judiciare. După examinarea cauzei în fond, instanţa audiază din nou pledoariile participanţilor la proces.

[14] Instanța de apel poate oricând solicita probe noi, instanța soluționează din oficiu atât problemele de fapt cât și de drept (art.194  CA)

[15] Legislația germană admite atragerea persoanelor care pot fi afectate, cât și a celor care sunt direct afectate și în instanțele superioare.