Când o faptă se consideră discriminatorie și ce trebuie să întreprindeți dacă sunteți victimă a acestui fenomen

Autor: Olga Burea Casa de avocatură „Efrim, Roșca și Asociații”

Fenomenul discriminării, cu regret, face parte din viața de zi cu zi, iar acest lucru i se poate întâmpla fiecăruia dintre noi. Pentru a nu admite acest fapt este bine de știu că toți sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială.

Actul normativ care reglementează fenomenul combaterii și prevenirii discriminării este Legea nr. 121 cu privire la asigurarea egalității, care are drept scop prevenirea și combaterea discriminării, precum și asigurarea egalității tuturor persoanelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, fără deosebire de rasă, naționalitate, limbă, religie, dizabilitate sau orice alt criteriu similar.

Literalmente, prin discriminare se subînțelege orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criterii reale sau presupuse. Or, din categoria criteriilor de discriminare se disting:

– rasă,

– culoare,

– naționalitate,

– origine etnică,

– limbă,

– religie sau convingeri,

– sexul,

– vârstă,

– dizabilitate,

– opinie,

– apartenență politică,

– alt criteriu similar.

De reținut, acțiunile reiterate supra duc în mod incontestabil la un eventual caz de discriminare, care, în consecință, sunt pasibile de răspundere disciplinară, civilă, contravențională și penală, conform legislației în vigoare. Orice formă de discriminare este interzisă. Promovarea unei politici sau efectuarea unor acțiuni sau inacțiuni care încalcă egalitatea în drepturi a persoanelor trebuie să fie înlăturată de autoritățile publice competente și sancționată conform legislației. Prin urmare, în cazul în care considerați că ați devenit victimă a discriminării sunteți în drept să sesizați:

– Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării;

– autoritățile publice;

– instanța judecătorească.

Relevant este de notat că orice plângere depusă la unul din subiecții sesizării trebuie să includă:

– numele și adresa persoanei care o depune;

– o descriere a încălcării dreptului persoanei,

– momentul în care a avut loc această încălcare,

– faptele și eventualele dovezi care susțin plângerea.

Plângerea poate fi depusă în termen de 1 an de zile de la data săvârșirii faptei sau de la data la care se putea lua cunoștință de săvârșirea ei, acesta fiind un termen prescriptibil, care presupune existența unui termen fix, prevăzut expres de legea civilă, în interior căruia persoana își poate exercita dreptul la acțiune.

Atenționăm că, legiuitorul prin prisma Legii cu privire la asigurarea egalității nu impune persoanei, care se consideră victima discriminării, sarcina de a utiliza calea prealabilă, or depunerea plângerii pe adresa Consiliului nu constituie o procedură prealabilă obligatorie pentru adresarea în instanța de judecată. Astfel, dacă ați decis să depuneți plângerea direct în instanța de judecată, judecătorul este obligat să o examineze fără a solicita respectarea procedurii prealabile.

Totodată, persoanele care înaintează o acțiune în instanța de judecată privind fapte de discriminare se scutesc de plata taxei de stat. Cu titlul de recomandare: faptele de discriminare sunt pasibile de răspundere. Așa că, țineți cont de drepturile Dvs. de protecție, atunci când vă considerați victimă a discriminării.