16.12.2016

Para-juriștii, încurajați să creeze o Asociație: Doar astfel veți reuși să vă promovați serviciile și să obțineți rezultate mari

Peste 30 de para-juriști comunitari au participat astăzi la prima activitate din cadrul proiectului „Consolidarea rețelei de para-juriști comunitari” – „Oportunitatea asocierii para-juriștilor”. În cadru evenimentului, s-a discutat despre posibilitatea creării unei asociații a para-juriștilor comunitari, despre modul de organizare a unei asociații obștești, principiile de funcționare a acesteia, dar și modalitățile de accesare a resurselor oferite de donatori.

Existența unei Asociații profesionale va spori capacitățile de advocacy ale rețelei para-juriștilor, indispensabile dezvoltării instituției para-juristului și afirmării acesteia în calitate de partener de încredere al Consiliului Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat (CNAJGS). Totodată, va oferi mai multă vizibilitate impactului pozitiv generat de serviciile gratuite furnizate de para-juriști în comunitățile rurale.

„Prin acest proiect vrem să contribuim la dezvoltarea rețelei de para-juriști. Să vă oferim asistența necesară în procesul de asociere, să contribuim la facilitarea comunicării cu autoritățile publice, să fim alături de voi în instanțe și să vă susținem în diferite cauze. Împreună putem identifica cele mai bune soluții pentru beneficiarii Dvs.”, a subliniat coordonatorul BAA „Efrim, Roșca și Asociații”, Oleg Efrim.

Reprezentanta Fundației Soros-Moldova, Natalia Camburian, a menționat că Fundația Soros-Moldova este gata să acorde para-juriștilor ajutorul necesar. „Noi vă susținem și vom continua să vă oferim nu doar suport financiar, dar și asistența necesară pentru a crea și dezvolta o Asociație a para-juriștilor. Nu ezitați să ne cereți ajutorul atunci când aveți nevoie”, a afirmat Natalia Camburian.

Vladimir Palamarciuc, membru al Consiliului Asociației Tinerilor Avocați, le-a vorbit participanților despre experiența prin care au trecut membrii Asociației la fondarea acesteia, pașii pe care i-au întreprins și cum au reușit să se afirme pe piața avocaturii. „Crearea unei asociații va aduce beneficii nu doar para-juriștilor, dar întregului sistem. Vă va permite să dezvoltați proiecte individuale, dar și de susținere profesională a membrilor asociației”, a reiterat Vladimir Palamarciuc.

Prezentă la eveniment, Daniela Vidaicu, coordonatorul național de programe al Ambasadei Suediei, a încurajat para-juriștii să se adune într-o asociație, pentru că astfel vor reuși să obțină rezultate mult mai mari. „Crearea rețelei para-juriștilor este un succes. Acum urmează o altă etapă, de coagulare, o etapă în care să duceți lucrurile frumoase mai departe. Vă susținem și vă îndemnăm să continuați să faceți lucrurile utile pentru societate. Donatorii susțin inițiativele bune și puternice. Împreună este mai ușor să obțineți rezultate vizibile, de unul singur este mult mai greu”, a spus Daniela Vidaicu.

În cadrul evenimentului, șefa Direcției organizații necomerciale din cadrul Ministerului Justiției, Alexandrina Culcițchi, le-a vorbit para-juriștilor despre modalitatea de organizare a unei asociații obștești, prevederile legislative, actele necesare pentru crearea unei asociații. Para-juristii prezenti la eveniment si-au manifestat interesul fata de posibilitatea de asociere si modalitatile de accesare a resurselor financiare.

Proiectul „Consolidarea rețelei de para-juriști” este implementat de Biroul asociat de avocați „Efrim, Roșca şi Asociații” și este co-finanțat de Programul de Drept al Fundației Soros-Moldova. Scopul proiectului este de a consolida rețeaua para-juriștilor prin crearea unei Asociații Naționale a Para-juriștilor din Republica Moldova.
Rețeaua de para-juriști a fost creată în anul 2010. În acest timp, mii de oameni au reușit cu ajutorul parajuriștilor să-și rezolve problemele de ordin juridic cu care s-au confruntat, fie că a fost vorba despre moștenire, divorț, asistență socială sau dreptul la proprietate.

Astăzi, rețeaua numără în jur de 40 de para-juriști comunitari din diferite zone rurale ale ţării. Pentru mai multe informații despre serviciile parajuriștilor comunitari, puteți afla pe www.parajurist.md.